10 dec. 2013

„Bursa de Fericire”, locul unde investiţiile se traduc în şanse la viaţă



La finalul lunii noiembrie, la Banca Naţională, s-a deschis oficial Bursa de Fericire”, o platformă on-line de strângere de fonduri pentru dotarea secţiilor de oncologie din spitalele româneşti. Evenimentul este o iniţiativă a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, cu sprijinul Ogilvy&Mather




Ideea crearii unei Burse de Fericire a pornit de la studiile care arată că oamenii sunt mai fericiţi atunci când reuşesc să îi facă pe alţii fericiti. 





Rapoarte internaţionale plasează România pe un loc codaş la capitolul fericire, dar fruntaş în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer.Bursa de Fericire este o modalitate prin care aceste statistici ar putea fi inversate.

În cadrul Bursei de Fericire oricine poate investi în dotarea secţiilor de oncologie din România, ceea ce va permite tuturor să se implice direct în schimbarea modului în care sunt trataţi pacienţii care suferă de această boală, din punct de vedere medical. Ceea ce diferenţiază acestă platformă de toate celelalte este transparenţa totală, faptul că donatorii vor vedea concret traseul banilor. Încă de la început, pe bursadefericire.ro vezi cât donezi, stadiile proiectului, şi finalitatea sa, care constă în vieţi salvate. Absolut totul se face transparent, fiecare donator putând să vadă concret unde au ajuns banii donaţi.


Calitatea de acţionar este accesibilă atât persoanelor fizice, cât şi juridice care doresc să investească în proiectele dedicate centrelor oncologice din ţară, prin achizitia de acţiuni cu preţ fix, disponibile în permanenţă online pe portalul bursadefericire.ro. 

În cazul companiilor, acestea pot să redirecţioneze până la 20% din impozitul pe profit pe care îl datorează statului, către Bursade Fericire”.

Încă din 2009, membrii fondatori ai Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu şi Bianca Voinescu, precum şi preşedintele onorific, Paula Herlo, au încercat să contribuie la modernizarea sistemului medical din România. Proiectele derulate până în prezent s-au materializat în strângerea a peste 3 milioane de euro. Proiectele finanţate din această sumă au condus la crearea Centrului de excelenţă în tratarea cancerului la copii, la Spitalul Louis Turcanu Timişoara, a triplării capacităţii de transplant de celule stem a României prin construirea a 18 camere sterile la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Turcanu şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, mărirea capacităţii secţiei de neonatologie a Maternităţii Polizu, prin achiziţia de aparatură performantă şi incubatoare, contribuind la refacerea „Centrului Medical de Evaluare şi Recuperare Cristian Şerban, Buzias”, după incendiul din mai 2012.

Prin proiectul actual, Bursa de Fericire, „Asociaţia Dăruieşte Viaţă” îşi doreşte să  schimbe percepţia despre filantropie si sa aduca in atenţia companiilor importanţa gestului de a redirecţiona 20% din impozitul pe profit către dotarea centrelor de oncologie.

Mai multe detalii: 


1 oct. 2013

Maternitatea Filantropia - 200 de ani de existenta

Astazi, Maternitatea Filantropia aniverseaza 200 de ani de existenta. Evenimentul a avut loc la sediul Maternitatii, in prezenta Domnului Eugen Nicolaescu  Ministrul Sanatatii, a Domnului Prof. Dr. Gheorghe Peltecu Directorul Maternitatii Filantropia, a echipei de medici si asistenti si a jurnalistilor veterani in domeniul serviciilor medicale. Am avut onoarea sa lucrez cu Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, pentru organizarea acestui eveniment si sa il cunosc pe Domnul Ministru, o persoana deosebita prin naturaletea si caldura pe care le transmite.








Supranumit “Leagănul obstetricii şi ginecologiei româneşti”,  Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, trece printr-un moment unic: aniversarea a 200 de ani de existenţă pe piaţa serviciilor de sănătate din România şi a 131 de ani de servicii de obstetrică ginecologie. Este cea mai longevivă unitate spitalicească de obstetrică şi ginecologie din România, cu funcţionare neîntreruptă.
Fiind cel mai performant spital public de specialitate din România, cu tradiţie, prezent şi viitor, un spital universitar de nivel 3, Filantropia se bucură de o echipă de medici specialişti formată în marile centre din Europa (Anglia, Austria, Franţa) şi Statele Unite, care acoperă toate subspecialităţile Obstetricii şi Ginecologiei, de la obstetrică patologică (sarcini cu risc), la medicină fetală (evaluarea ecografică a fătului înainte de naştere), la neonatologie (îngrijirea cazurilor de prematuritate extremă), uroginecologie, chirurgie ginecologică, chirurgie ginecologică oncologică (cancer de sân şi genital), până la oncologie medicală (tratament cu citostatice) şi infertilitate. Valoarea totală a investiţiilor în Spitalului Filantropia, din ultimii 10 ani, se ridică la 7.215.000 Euro. Fondurile au fost obţinute prin Programele Ministerului Sănătăţii de dotare a spitalelor, prin acordul cu Banca Mondială, prin investiţiile Primăriei Sectorului 1 şi, mai ales, ale Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, după preluarea spitalului de către aceasta din urmă, în anul 2009. Un rol important în dezvoltarea spitalului l-au avut sponsorii şi Fundaţia “Maternitatea Filantropia 1883”.

Deşi construcţia spitalului a început în 1813, Spitalul fiind la acea vreme “un modern stabiliment, construit prin contribuţie publică şi menit să primească bolnavi de ambe sexe, fară nici o deosebire de religie, rasă, naţionalitate sau patimă”, astăzi, Filantropia este cea mai performantă maternitate de stat din România, realizată la standarde europene. Maternitatea are o capacitate de 211 de paturi, un bloc operator modern unde, în anul 2012, s-au realizat 1.300 de intervenţii ginecologice şi un bloc de naşteri unde s-au realizat 1.400 de operaţii cezariene şi un număr de 3.308 de naşteri. Pentru pacientele cu complicaţii asociate patologiei ginecologice, clinica are o secţie de terapie intensivă, cu o capacitate de 15 paturi. De asemenea, departamentul de neonatologie, cu o capacitate de 61 paturi, are o unitate de terapie intensivă neonatală, de 12 paturi şi un compartiment de prematuri cu 15 paturi, cu posibilităţi de îngrijire a prematurilor de gradul 3 şi 4, care beneficiază atât de aparatură de înaltă performanţă, cât şi de medicaţia adecvată, urmărită de o echipă de medici şi asistente medicale excelent pregătită.
Tot în Filantropia, există şi singurul Departament de medicină fetală din Bucureşti acreditat de Ministerul Sănătăţii, cu specialişti formaţi în străinătate în subspecialitatea de Medicină materno-fetală. Tot aici funcţionează şi singurul  Laborator de genetică din clinicile de obstetrică şi ginecologie dotat cu aparatură performantă, prin Programul Băncii Mondiale şi prin investiţiile Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Departamentul de Medicină Fetală este un proiect prioritar, iniţiat şi coordonat de Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, realizat în colaborare directă cu Profesorul Kypros Nicolaides şi cu Fundaţia de Medicină Fetală (FMF – Fetal Medicine Foundation) din Londra, lideri mondiali în domeniul ecografiei obstetricale şi al evaluării precoce a sarcinii (screening de trimestrul I şi II). Departamentul are în dotare 5 paturi, pentru monitorizarea gravidelor cu risc.

"Filantropia a făcut istorie, iar acum este definită de prezent şi viitor. De-a lungul timpului, ne-am concentrat eforturile spre a construi la Filantropia un punct de referinţă în obstetrica şi ginecologia modernă, începând cu pregătirea specialiştilor şi terminând cu dotările care să asigure o infrastructură performantă. Obiectivul meu şi al echipei, care face din Filantropia o maternitate performantă, a fost mereu acela de a creşte calitatea serviciilor oferite pacientelor noastre, concomitent cu formarea de specialişti şi cercetarea ştiinţifică. Spitalul Filantropia este o instituţie cu o tradiţie de 131 de ani în obstetrică şi ginecologie. Trăim vremuri în care serviciile medicale performante au nevoie, însă, de un cadru modern şi de aparatură performantă care să ofere pacientelor cele mai bune condiţii de îngrijire şi tratament. Cred că aniversarea celor 200 de ani de existenţă este pasul spre o altă etapă în evoluţia nostră spre performanţă în medicină”, a declarat Prof. Dr. Gheorghe Peltecu Managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia

Oferind servicii performante în Obstetrică – Ginecologie: obstetrică normală şi patologică, medicină fetală, chirurgie ginecologică oncologică, oncologie medicală ginecologică, uroginecologie, infertilitate, neonatologie, A.T.I, genetică medicală, imagistică medicală (radiologie), anatomie patologică, analize de laborator, cabinet psihologic şi screening al cancerului colului uterin, Spitalul Filantropia este un adevărat centru de sănătate al femeii.

Spitalul Filantropia are un serviciu de Obstetrică de nivel III care, pe lângă sarcinile cu evoluţie normală, depistează, dispensarizează şi asistă la naştere gravide cu risc obstetrical crescut. Este un centru cu adresabilitate mare atât din partea spitalelor judeţene cât şi a unor clinici din Bucureşti. Condiţiile de spitalizare după naştere sunt occidentale iar sistemul de rooming-in este generalizat. Spitalul poate oferi, la cerere, şi condiţii hoteliere de lux.

În cadrul departamentului de Oncologie Ginecologică se realizează screening-ul, diagnosticul, tratamentul complex şi urmărirea afecţiunilor maligne ginecologice, precum şi consilierea psihologică a pacientelor cu afectiuni maligne genitale. O atenţie deosebită este acordată nivelului de satisfacţie a pacientelor, prin reducerea timpului de aşteptare, evitarea deplasărilor inutile şi crearea unui mediu uman, prietenos. Departamentul este implicat în activitatea de cercetare ştiinţifică, participând activ la diferite studii clinice cu scopul identificării celor mai bune metode de tratament al afecţiunilor neoplazice.

În cadrul ATI, pacientele au la dispoziţie toată gama de procedee anestezice folosite în obstetrică şi ginecologie, începând cu terapia complexă a urgenţelor obstetricale şi anestezie şi terminând cu terapia intensivă complexă adresată cazurilor obstetricale, de oncologie şi gerontochirurgie.

Laboratorul de genetică medicală functionează în perfectă corelaţie cu Departamentul de Medicină fetală elucidând anomaliile despistate de acesta. În cazurile de anomalii rare, cooperarea internaţională institutională ajută în stabilirea unor diagnostice moleculare fetale. În Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală, pacientele pot beneficia de mamografii şi ecografii, de screening şi diagnostic. Tot aici se efectuează şi intervenţii diagnostice în infertilitate.

Laboratorul de anatomie patologică oferă diverse tipuri de examene, în timp ce laboratorul central asigură toate tipurile de analize, inclusiv prevenirea şi controlul infecţiilor intraspitaliceşti. În cadrul cabinetului psihologic, pacientele pot beneficia de consiliere psihologică în afecţiuni oncologice, în sarcină şi lăuzie, pre şi post operator cât şi asistenţă socială şi de prevenire a abandonului.

Mai mult, în Spitalul Filantropia se derulează şi numeroase Programe de Sănătate în domeniul Obstetricii, ginecologiei şi oncologiei (screening-ul cancerului de col).

Situat în centrul capitalei, în Piaţa Victoriei, cu un parc frumos, cu arbori seculari, cu spaţii de parcare, Spitalul „Filantropia” are un amfiteatru modern şi o bibliotecă unde rezidentii se pot instrui teoretic. Pacienţii şi rudele acestora pot găsi sprijin spiritual în capela spitalului, o adevarată bijuterie arhitectonică, datând din sec al XIX-lea şi care a fost complet restaurată printr-o donaţie privată.

Fundaţia “Maternitatea Filantropia 1883”, infiintata in 2010 îşi dedică întreaga activitate strângerii de fonduri pe care le alocă educaţiei şi achiziţionării de aparatură performantă care să completeze necesarul departamentelor spitalului.

La Filantropia există o echipă de 10 moaşe cu studii superioare, implicate în Şcoala Părinţilor, activitate voluntară cu mare impact educativ şi emoţional.

În octombrie 2008, în urma unor ample lucrări de consolidare şi modernizare evaluate la peste 3 milioane de Euro, Spitalul Clinic Filantropia a fost deschis publicului sub forma celei mai performante clinici de obstetrică-ginecologie din România.  

Preluarea Spitalului Filantropia de către Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a reprezentat un nou început, cu noi obiective constând în oferirea unor servicii de calitate, cu surse suplimentare de finanţare pentru investiţii, semn al recunoaşterii activităţii performante realizate aici. În acelaşi cadru de apreciere se situează şi includerea spitalului de către Ministerul Sănătăţii, pe lista spitalelor naţionale de importanţă strategică în domeniul Obstetricii şi Ginecologiei.

15 iul. 2013

Majoritatea bucureştenilor suferă de depresie


Departamentul de sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a prezentat marţi, 2 iulie 2013, un sondaj de opinie privind sănătatea bucureştenilor.

Studiul a fost realizat în Bucureşti, pe un esantion reprezentativ de 906 de respondenţi, populaţie adultă, neinstituţionalizată, în vârstă de 18 ani şi peste. Interviurile au fost realizate face to face, la domiciliul respondenţilor, pe bază de chestionar, de catre studenţii anului I, şi au fost verificate de coordonatori (prof. univ. Vintilă Mihăilescu şi colab.).

Iata câteva rezultate:

1. Medicul este principala sursă de informare (38%), în vreme ce mediul on-line este pe locul al 2-lea ca sursă de informare (26%); Evident, TV-ul este o sursă credibilă, clasându-se pe cea de-a treia poziţie (19%). 
 
2. Legat de accesul la sistemul medical, majoritatea subiecţilor doreşte un sistem de sănătate accesibil tuturor (77%) în vreme ce 68% din respondenţi consideră că doar cei cu bani reuşesc să aibă parte de asistenţă medicală de calitate.
 
3. 76% din intervievaţi nu ar avea nicio problemă să doneze organe.
 
4. 29% din respondenti au declarat că au avut tensiunea arterială mărită în ultimul an in vreme ce jumătate din bucureşteni (51%) s-au simţit deprimaţi în ultimele 12 luni. 
 
5. Aproape jumătate din respondenţi se confrunta cu probleme legate de supraponderabilitate si obezitate.

6. 34% din cei internaţi cu afecţiuni uşoare, care nu au necesitat intervenţii chirurgicale, au oferit plati informale medicilor.
 
7. 89% din respondenţi consideră că a condiţiona actul medical de cadouri şi bani reprezintă un act de corupţie, dar cei mai mulţi cred că a da bani (61%) sau cadouri (73%) unui medic de care ai fost mulţumit nu reprezintă un act de corupţie.
 
SURSA:  http://www.viata-medicala.ro/*articleID_7140-dArt.html

21 iun. 2013

Campofrio - libre de compromisos

Mancarea cu specific spaniol este varianta sanatoasa a iubitorilor de carne.

In cadrul evenimentului Campofrio -  15 ani in Romania, aniversat alaturi de persoane dragi, jurnalisti si bloggeri  de cooking cunoscuti, am fost invitati sa exploram o lume libre de compromisos cu cele mai bune specialitati preparate din carne.












Iata ce bunatati am gustat:
  • Jamon Serano Campofrio 
  • Gazpacho Andaluz ( supa rece Andaluza din legume proaspete crude :rosii,ardei,ceapa,usturoi,castraveti,paine si foarte multa dragoste.)
  • Sos AliOli (usturoi, ulei,lapte si foarte multa dragoste)
  • Platouri reci cu specialitati Campofrio:  rulouri de salam picant cu boquerones / Queso curado (branza de oaie madurata tipic spaniola) / Chorizo / Salam picant / Salchichon
  • Migas de chorizo Campofrio ( cartofiori prajiti taiati foarte subtire cu chorizo Campofrio si ou amestecate cu putin usturoi)
  • Gambas al ajillo (creveti prajiti in ulei de masline cu usturoi si chili)
  • Paella de chorizo Campofrio si fructe de mare( paella mancare tipica valenciana orez cu ceapa ardei sos de rosii supa de peste boia usturoi chorizo si fructe  de mare)
  • Sorbete de limon al cava ( sorbete de inghetata de lamaie cu vin spumos)
  • Tarta de manzana con helado de vainilia (tarta de mere cu inghetata de vanilie)


Gazdele evenimentului au fost Sorin Barbu (proprietar restaurant Alioli) si bucatarul sef Juan, care a gatit Paella de chorizo Campofrio.

7 iun. 2013

LICEENII DIN 18 ORAŞE INTRĂ ÎN ŞCOALA DE INOVAŢIE!


Nu ştiu daca aţi aflat, dar s-a lansat cea de-a doua ediţie a programului de responsabilitate socială „Şcoala de inovaţie”, un program de educaţie care are ca obiectiv realizarea transferului de cultură inovativă către liceenii din regiunile în care compania îşi desfăşoară activitatea.

Derulat în 2012, ca program pilot al platformei de responsabilitate socială „Viitorul alege inovaţia”, „Şcoala de inovaţie” se lansează în acest an într-o formulă extinsă, atât la nivelul liceelor incluse în program, cât şi la nivelul activităţilor desfăşurate pentru elevi. Şi în 2013, Programul se bucură de  susţinerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. 


Ce ce intamplă exact? 
Ediţia din acest an a Şcolii de inovaţie reprezintă provocarea lansată elevilor din liceele a 18 oraşe din ţară, de a duce lumea cu un pas înainte, prin inovaţie şi creativitate. Programul include o competiţie de proiecte şi o tabără educativă pentru cei mai inovativi liceeni, urmând ca, la sfârşitul acesteia, Adrem Invest, iniţiatorul proiectului, să premieze cele mai bune idei, astfel: 


  • Locul 1 – finanţare de 5 000 de euro pentru realizarea proiectului şi două telefoane iPhone 5
  • Locul 2 – doua tablete iPad
  • Locul 3 – două tablete mini iPad. 
Prima etapă (1 iunie - 7 iulie)
În prima etapă a programului, desfăşurată în perioada 1 iunie – 7 iulie, elevii sunt invitaţi, în echipe de câte două persoane, să îşi înscrie ideea proiectului lor inovativ ce poate schimba sau aduce o îmbunătăţire în diverse domenii, pe pagina de Facebook a programului: www.facebook.com/scoaladeinovatie. Proiectele care strâng un număr de cel puţin 50 de voturi vor fi jurizate, urmând să fie selectat cel mai creativ şi mai relevant proiect din fiecare oraş. 

Cea de-a doua etapă (august)
În luna august, echipele câştigătoare participă la Tabăra Şcolii de Inovaţie. Aici ei vor experimenta inovaţia prin activităţi creative, sportive şi educaţionale, în domenii precum artă, mediu, sport sau tehnologie. La finalul taberei, elevii vor prezenta proiectele lor într-o manieră structurată, integrând lucrurile învăţate pe parcursul cursurilor. În urma acestor prezentări vor fi aleşi câştigătorii Şcolii de inovaţie. 

Care sunt oraşele incluse în program?
Oraşele incluse în program: Alba Iulia, Alexandria, Baia Mare, Bistriţa, Brasov, Craiova, Cluj Napoca, Drobeta Turnu-Severin, Miercurea Ciuc, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Zalău.