22 iun. 2009

Devenire

Am crezut intotdeauna ca nimic in viata nu se intampla fara un rost, ca oamenii si situatiile pe care ti le aduce valul vietii nu sunt intamplatoare. Ca lucrurile contextuale sunt o latenta a unui ceva care trebuie sa fie indiferent de ceea ce faci tu pentru le schimba. Si nu am stiut niciodata ca de fapt greseam. Greseam in modul cum vedeam lucrurile, in directia fatala cu care doar pentru faptul ca imi doream un lucru sa fie, el ar fi trebuit neaparat sa fie. Cred ca ma inselam crezand ca un inceput are o finalitate in sine. Ca se intampla pentru sine insusi. De fapt, ceea ce nu stiam, era ca un lucru minunat care mi se intampla nu era un scop in sine, era o devenire inevitabila si absolut necesara spre altceva. O devenire spre o etapa urmatoare in viata.
Publicat de la

4 comentarii:

  1. Adriana Ciobanu22 iunie 2009 la 11:39

    hei, nu iti pierde sperantza...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mele22 iunie 2009 la 11:57

    Sunt o optimista incurabila in esenta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim23 iunie 2009 la 06:54

    daca n'am uitat filozofia din liceu - asta se cheama Fatalism aint it.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mele23 iunie 2009 la 11:24

    @tlon - deloc. "O devenire spre o etapa urmatoare in viata" reprezinta o trecere peste, o depasire a momentului, de fapt o acceptare a acestuia ca un pas absolut necesar spre mai bine sau spre un altceva care e in sine un scop. Deci nu fatalism sau determinism. Cumva, lucrurile se intampla, dar noi putem interveni, le putem da directia.

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)