Tot ce inseamna tot

Printre comunicate si negocieri, mi-am amintit ca am un locusor drag in care obisnuiam sa ma opresc ca sa impartasesc din gandurile si revoltele mele zilnice. Poate ca este prea multa traire in viata mea care ruleaza atat de repede ca nu mai reusec sa cobor pentru a ma odihni. Nici nu am timp sa simt daca am nevoie de odihna, parca as fi dormit in tot acest timp si m-am saturat de somn. Timpul cu mine insami devine prea apasator ca sa ii mai accept compania. Am nevoie de alta lume, clipa de clipa, care imi umple sufletul si ma face sa ma simt intreaga. A te simti ca fiinta, a te constientiza ca traire, a te surprinde zambind sau plangand din senin inseamna o revenire la esenta. Stiu ca nu e intamplator. Stiu ca ceea ce mi se intampla e aroma care imi mangaia genele cand nu aveam somn, tarziu in noapte. Stiu ca ma simt intreaga sau rupta in bucati cand nu-l am langa mine, ca suferinta ma tranteste de peretii lumii acum si ma aduce pe valul bucuriei absolute atunci si "imediat". Si stiu acum ca o clipa nu inseamna doar ceva, inseamna tot. Si eu devine noi. Sunt oameni nefericiti care traiesc departe de ei insisi toata viata. Si in departare sunt alte suflete ratacite care se cauta pentru a reveni la fiinta lor. Sunt lucruri simple care ne fac sa zambim si care ar putea sa ne schimbe ziua dar e posibil sa fim ignoranti, sa nu le vedem. Am fost intotdeauna destul de ignoranta cat sa nu le pot vedea. Cate zile "altfel" as fi avut!